Fan Fiction Workshop Nest — Atelier de scriere creativă pentru adolescenți de Liviana Tane

Acum vreun an sau doi, mă întâlneam cu o prietenă să discutăm despre un proiect. Pentru că n-avea cu cine să o lase acasă, o aduce la întâlnire și pe fiică-sa, o puștoaică de 14 ani, în clasa a opta, putea să suporte relaxat cele două ore cât stăteam eu și maică-sa cu agendele și strategia în față. Evident, discuția noastră avea legătură cu o campanie online și, pentru că prietena mea se lăsa cu greu convinsă că publicul nostru e acolo, în spațiul virtual, îi arunc argumentul suprem:

– Vezi? Ăsta e publicul căruia te adresezi: uite, fiică-ta stă de două ore pe telefon și de când ne-am întâlnit noi n-a scos un sunet. Sigur a văzut cel puțin 20 de filmulețe. Nu-i așa? mă întorc spre copilă în căutarea aprobării.

– Nu, îmi zice ea debusolată. Am scris o carte.

Moment în care gândurile mele au făcut scurt-circuit. Cum adică o carte?! Păi și cum rămâne cu adolescenții din ziua de azi, cărora nu le mai place să citească și pe care i-a tâmpit internetul? Cum rămâne cu puștimea superficială care nu știe mai mult decât jocuri și filme online? Cum rămâne cu toate clișeele pe care noi, adulții, ni le-am construit atât de argumentat cu cifre și statistici? Cum adică a scris o carte?

– Da, zice. Uite, i-am făcut și copertă. Sunt într-un grup cu niște prieteni care scriu așa, pe telefon, iar unii au chiar câteva zeci de mii de cititori.

Brusc, mi s-au așezat sinapsele. Cu ceva timp în urmă, ținusem un workshop de comunicare pentru o asociație de mame, când una dintre participante îmi întinsese o carte:

– E scrisă de fata mea, mi-a zis. Poate ai vreme să o citești, să-mi spui ce părere ai.

V-am mai spus povestea Teresei care era la liceu când a început să scrie într-o aplicație mobilă pe care, după cum aveam să aflu mai târziu, o foloseau mulți tineri de vârsta ei: WattPad. În doi ani, a reușit să producă peste 2000 de pagini, mai exact șase cărți.

În capul meu toate se legau abia acum, în timp ce-o priveam pe fata prietenei mele care mă introducea cu răbdare în lumea WattPad: povestea, cartea, adolescenții care scriu. Puștoaica de lângă mine își scrisese cartea în aceeași aplicație.

Mi-am aruncat atunci la gunoi multe prejudecăți. Copiii ăștia sunt deștepți, mult mai deștepți decât credem. Și au la îndemână toate instrumentele ca să reușească în viață mai mult, mai bine și mai repede decât am făcut-o noi. Treaba noastră este doar să avem încredere și să le oferim sprijinul și îndrumarea de care au nevoie. Și să-i ascultăm, nu doar să-i auzim.

Poate că nu fac mereu lucrurile așa cum ne-am aștepta de la ei noi, adulții care le știm pe toate. Poate că filmulețele pe care le produc pentru canalele lor de YouTube pot fi mai bune din punct de vedere tehnic, poate că mesajele pot fi mai consistente sau poate că tonul poate fi mai generos uneori.

Dar nici noi nu ne facem mereu treaba până la capăt. Poate că, dacă am fi suficient de atenți, am putea să înțelegem că de multe ori ajung să afișeze o atitudine arogantă sau agresivă doar ca mecanism de apărare. Dar nu ne dăm seama că cei care o generează suntem tot noi, adulții atotștiutori care îi privim de sus pentru că nu-i înțelegem, îi constrângem pentru că nu știm să le dăm libertate, îi respingem pentru că ne sperie forța pe care au într-un telefon.

Își trăiesc intuitiv realitatea și se agață unii de alții în căutare de răspunsuri pe care suntem prea neatenți ca să li le dăm chiar și atunci când nu îndrăznesc să ni le ceară. Se descurcă rezonabil așa, aproape singuri. Dar vă imaginați cât de departe ar putea să ajungă dacă, în loc să le tăiem elanul, am încerca să le creștem aripi?

Adolescenții mă fascinează și încerc să mai fac un pas în lumea lor. Din februarie, lansez pentru ei workshopuri de Fan Fiction Writing. Pe scurt, alegem o carte și, vreme de 6 întâlniri lunare, o rescriem împreună în stil propriu. La final, cu ajutorul detelor de la Storia Books, adunăm cele mai bune povești într-o carte pe care, cu puțin noroc, poate o lansăm la Gaudeamusul de toamnă 🙂