Comenzile din perioada 23 decembrie – 7 ianuarie vor fi livrate începând cu 8 ianuarie. Sărbători fericite!
„Luna din apă”, de Samantha Sotto Yambao

Luna din apă

  • Titlul original: Water Moon
  • 400 pagini, paperback
  • Tradusă de: Laura Ciobanu
  • ISBN: 978-630-6525-78-2

Hoții se înțelegeau unii pe alții. Toți voiau luna din apă.

62,37 lei 49,90 lei

Un roman ca un vis, despre o casă de amanet în care îți poți vinde regretele și o călătorie magică într-o lume neobișnuită.

Pe o stradă lăturalnică din Tokio se află o casă de amanet, dar nu oricine o poate vedea. Cei mai mulți văd un restaurant de ramen. Doar cei aleși — cei care se simt pierduți — vor găsi locul în care își pot amaneta alegerile făcute în viață și cele mai profunde regrete.

În prima ei dimineață ca noua proprietară a casei de amanet, Hana Ishikawa descoperă că magazinul a fost jefuit și că tatăl ei a dispărut. Împreună cu Minatozaki Keishin, un străin fermecător, care, spre deosebire de ceilalți clienți, îi oferă ajutorul în loc să-l caute, pășește într-o lume mistică pentru a-și găsi tatăl și alegerea furată — călătorește prin băltoace de ploaie, zboară pe cocori de hârtie, traversează Podul de la Miazănoapte și vizitează o piață de noapte în nori.

Dar, pe măsură ce se apropie de adevăr, Hana trebuie să dezvăluie un secret personal — și să riște să facă o alegere pe care nu o va putea schimba niciodată.

Recenzii editoriale

„Un roman fantasy captivant, cu o atmosferă care amintește de o producție Studio Ghibli.” — The Guardian

„Călătorește pe aripile vântului într-o lume impresionantă, plină de romantism și lucruri uluitoare — zmei din dorințe preschimbați în stele, figurine de origami care țin timpul în faldurile lor și o piață de noapte în nori. Un fantasy minunat și încântător, cu ecouri din Marea fără stele, de Erin Morgenstern.” — Booklist

„Realism magic, mistere fantasy și doi îndrăgostiți născuți sub o stea nefastă. O carte de neratat!” — Library Journal

„Universul inovator al lui Sotto Yambao depășește limitele stabilite de stereotipurile comune ale genului fantasy, iar explorarea ei profundă a regretelor, a puterii alegerilor și a liberului-arbitru trezește sentimente intense în sufletele cititorilor. O poveste spectaculoasă, hipnotizantă.” — Publishers Weekly

Luna din apă este un fantasy plasat într-o lume fascinantă de basm cu colțuri întunecate. Fanii lui Hayao Miyazaki vor adora această poveste.” — Olivia Atwater, autoarea romanului Half a Soul

„Pășiți într-o lume încântătoare (dar periculoasă) a dorințelor șoptite lampioanelor de hârtie și a secretelor din origami!” — Book Riot

Luna din apă nu seamănă cu nimic din ce am citit vreodată, o carte plină de minuni și orori, un vis care te bântuie, pe jumătate uitat.” — Gareth Brown, autorul bestsellerului The Book of Doors

„Uimitoare, emoționantă, profundă și împânzită de aventuri, Luna din apă îți va provoca fără încetare imaginația.” — Mikki Brammer, autoarea romanului Toate regretele lui Clover

Te-ar mai putea interesa

„Sera vrăjită”, de Sarah Beth Durst

Sera vrăjită

65,00 lei 52,00 lei

„Cavalerul și molia”, de Rachel Gillig

Cavalerul și molia

68,71 lei 54,97 lei

„Șarpele și aripile nopții” de Carissa Broadbent

Șarpele și aripile nopții

72,94 lei 58,35 lei

„Regatul Podului”, de Danielle L. Jensen

Regatul Podului

62,37 lei 49,90 lei