Cavalerul și molia

Cavalerul și molia

O poveste gotică, plină de romantism și învăluită în ceață, perfectă pentru fanii autoarelor Jennifer L. Armentrout și Leigh Bardugo!

Primul volum din seria

Titlul original: The Knight and the Moth

Traducere: Simona Ștefana Stoica

ISBN: 978-630-6525-91-1

512 pagini, paperback

Prețul inițial a fost: 65,00 lei.Prețul curent este: 58,50 lei.

Sybil Delling este Divinatoare.

Asemenea celorlalte fete abandonate care au acceptat să slujească timp de un deceniu măreața Catedrală Aisling, în visele ei primește semne de la șase figuri nepământene, cunoscute sub numele de Auguri. Astfel, ea poate prezice evenimente cumplite înainte ca acestea să aibă loc, iar nobilii și oamenii de rând deopotrivă călătoresc prin mlaștinile bătute de vânt ale regatului Traum pentru a-și afla viitorul din visele ei.

Cu puțin timp înainte ca Divinatoarele să-și încheie perioada de slujire, la catedrală sosește un cavaler misterios. Nepoliticos, eretic și diabolic de atrăgător, Rodrick Myndacious nu se sfiește să-și ascundă lipsa de respect față de viziunile lui Sybil.

Dar când celelalte Divinatoare încep să dispară una câte una, ea nu are de ales decât să-i ceară ajutorul pentru a le găsi. Numai zeii au răspunsurile pe care Sybil le caută și, oricât de mult ar prefera să evite limba ascuțită și ochii întunecați ai lui Rodrick, doar un eretic poate învinge un zeu.

Recenzii
editoriale

„Cu un stil hipnotizant și o lume magică periculoasă, Cavalerul și molia strălucește prin umor, replici inteligente și un slow-burn romance care m-a lăsat fără suflu. Abia aștept următorul volum! Rachel Gillig a scris o poveste superbă, despre care nu voi înceta niciodată să vorbesc.” — Isabel Ibañez, autoarea seriei Secretele Nilului

„Stil poetic, personaje atât de vii, încă respiră pe pagină, o poveste de dragoste mistuitoare și o lume fascinantă, în care te rătăcești complet. Cavalerul și molia este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit în acest an. Pregătiți-vă să vă descoperiți următoarea obsesie literară!” — Rebecca Ross, autoarea seriei Scrisori fermecate

„Îmbinând efectul amețitor al viselor cu întunericul abațiilor bântuite, Cavalerul și molia este o poveste captivantă despre dragoste, izbăvire și libertate, care ne confirmă faptul că Rachel Gillig este una dintre cele mai bune scriitoare de fantasy ale epocii noastre. Nu veți mai dori niciodată să ieșiți la suprafață din aceste ape feerice și nefiresc de adânci.” — Ava Reid, autoarea romanului Povești spuse pe limba apei

„Un basm gotic și romantic, care te face să te simți ca și cum ai cădea într-un vis întunecat și straniu – unul din care nu vei mai dori să te trezești. Cu pilde întortocheate, divinități monstruoase, un slow-burn romance și magie periculoasă, cu un cost mortal, povestea se desfășoară ca un văl din borangic smuls de pe ochi.” — Amélie Wen Zhao, autoarea seriei Song of the Last Kingdom

„A revenit regina romantismului gotic! Cavalerul și molia este la fel de periculoasă pe cât este de fermecătoare, o carte complet imposibil de lăsat din mână!” — Allison Saft, autoarea romanului O magie de neîmblânzit

„Întunecată, elegantă și încântătoare, Cavalerul și molia este acea nestemată fantasy rară: atât o călătorie palpitantă, cât și o poveste de dragoste desăvârșită.” — Tasha Suri, autoarea trilogiei The Burning Kingdoms

„Sunt obsedată de cărțile lui Rachel Gillig! Cavalerul și molia este o poveste extrem de romantică, bogată în detalii și relatată cu o delicatețe de borangic, care face paginile să zboare de la început până la final.” — Hannah Whitten, autoarea romanelor For the Wolf și The Foxglove King

Te-ar mai putea interesa și:

Coperta cărții „Zile Nefaste” de Genoveva Dimova, înfățișează o siluetă umană într-un decor urban întunecat, cu clădiri înalte, iar în fața personajului se află creaturi întunecate ce par amenințătoare. Pe fundal, în depărtare, se văd turlele unor clădiri luminate de un cer strălucitor.

Prețul inițial a fost: 59,00 lei.Prețul curent este: 20,00 lei.

Coperta romanului „Furtuna de Onix” de Rebecca Yarros, ilustrând un dragon pe un fundal abstract cu motive geometrice și nori întunecați, având accente aurii și un design stilizat.

Prețul inițial a fost: 79,00 lei.Prețul curent este: 63,20 lei.

Coperta cărții „Prăvălia de vrăji” de Sarah Beth Hurst, înfățișând o casă magică acoperită de plante și flori, într-un decor de basm plin de culoare și lumină naturală.

Prețul inițial a fost: 59,00 lei.Prețul curent este: 47,20 lei.

Coperta cărții „Fiica Zeiței Lunii” de Sue Lynn Tan

Prețul inițial a fost: 69,00 lei.Prețul curent este: 25,00 lei.

Coperta cărții „Luna din apă” de Samantha Sotto Yambao

Prețul inițial a fost: 59,00 lei.Prețul curent este: 47,20 lei.