Ghidul colaboratorului

Înaltul Rege din Elfhame recrutează asasini, Mizerabili și zâne!

Redacția editurii Storia Books poate fi un loc foarte primejdios: poți să te rătăcești printre corpurile de bibliotecă, să vizitezi timp de zeci de ani tărâmuri nebănuite, să descoperi tainele zânelor sau să participi la cele mai neobișnuite provocări, unde doza potrivită de imaginație și un spirit aventuros — imposibil de ținut sub control — devin singurele atuuri ce îți oferă avantajul îndelung căutat. Mereu te vei afla la limita dintre ficțiune și realitate… iar colaboratorii noștri nu vor avea o viață ușoară, asta-i clar.

Vor deveni ucenici de vrăjitoare și povestitori desăvârșiți, făpturi fermecate și Mizerabili iscusiți, pirați ironici și sirene malefice, asasini legendari și milionari excentrici. Fie că le vor oferi alinare personajelor sau le vor împărtăși mai departe povestea, colaboratorii Storia Books vor forma atât o familie, cât și o „armată” de cititori veșnic entuziasmați, alături de care vom pregăti numeroase activități, concursuri și surprize.

Daaaaar, înainte să completați acest chestionar, v-am pregătit un ghid #MustRead!

Cum alegem colaboratorii?

Când suntem grăbiți sau ne este foame, mai facem câteva greșeli: mâncăm litere, uneori chiar cuvinte (să nu uităm de vorba noastră din popor: graba strică treaba), uităm să punem diacritice sau îi botezăm pe autori (există o explicație foarte simplă pentru o astfel de „scăpare”: praful zânelor). Se mai întâmplă, a greși e omenește. Nu-i așa?

Însă nu-i putem accepta drept ucenici pe colaboratorii care sunt certați cu regulile gramaticale, de ortografie și/sau de punctuație. Ne încruntăm când vedem dezacorduri, când mesajul începe cu „vroiam” sau când virgula își pierde vecinul din stânga (ex: „…plecase deja , dar asta nu…”). De asemenea, căutăm colaboratori care să aibă un stil armonios și cursiv. Vrem sinceritate și transparență, nu articole și păreri înșelătoare. Onestitatea este foarte importantă pentru noi: zânele nu se supără dacă nu v-a plăcut un roman și în niciun caz nu întrerup o colaborare după primirea unui feedback negativ (ca să fie foarte clar: nu există o limită de păreri negative sau mixte).

Recenziile nu sunt rezumate: nu povestiți toată cartea și nu oferiți spoilere (regula se aplică la serii îndeosebi atunci când vorbim despre primul volum). Vrem să știm dacă aveți un personaj preferat, ce ați simțit în anumite momente, ce scene v-au impresionat, care sunt citatele voastre preferate, ce v-a dezamăgit și nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Povestea o știm deja, însă vrem să aflăm mai multe despre experiența voastră.

Nu ne vom alege colaboratorii doar pe baza unor numere (followers, like-uri, abonați, vizualizări), dar vom lua în considerare și aceste aspecte, precum și „vârsta” conturilor. Din nefericire, câțiva ucenici ne-au păcălit în anii trecuți: și-au șters sau și-au abandonat conturile după ce și-au primit coletele. Vrem să îi încurajăm și să-i susținem pe cei aflați la început de drum, însă vă rugăm să ne înțelegeți și voi pe noi.

Astfel, vrem ca viitorii colaboratori să aibă conturi/bloguri/canale active, cu o vechime de cel puțin un an (desigur, asta nu înseamnă că „surpriza” menționată mai sus nu se poate repeta dacă această cerință este bifată). În plus, dacă sunteți prezenți pe mai multe platforme book related și nu ați uitat complet de Goodreads, cu atât mai bine!

Câteva recomandări:

  1. Nu trebuie să faceți un unboxing la 3 dimineața. Zânele nu se supără dacă nu postați/filmați în ziua în care ați primit coletul. Până la urmă, făpturile fermecate nu ar trebui să-i terorizeze pe muritori, nu-i așa?
  2. Nu rescrieți textele sau praise-urile de pe coperte/clapete. De fapt, sfatul nostru este să Nu recurgeți la copy-paste. Fiți creativi!
  3. Nu vă grăbiți atunci când vreți să vă împărtășiți părerea. Zânele nu vă suflă în ceafă (doar dragonii fac asta).
  4. Încercați să nu fiți în 10 book engagement groups pe Instagram. Cărțile noastre nu sunt (încă) bilingve, iar 30 de comentarii formate doar din emoji-uri… nu ne spun absolut nimic.

Durata colaborării

3 sau 6 luni de probă, apoi, dacă treceți examenul pe care îl veți susține în prezența Înaltului Rege din Elfhame, colaborarea va fi pe durată nedeterminată (promitem că misiunile nu vor fi foarte dificile!).

Important! Nu există deadline-uri. Vrem să citiți de plăcere, nu din obligație. 

În ce constă colaborarea?

Fiecare colaborare va fi diferită și vom încerca să organizăm cât mai multe activități împreună cu ucenicii noștri: concursuri, fragmente în avanpremieră, reading challenges, buddy reading-uri, ARCs (advanced reader copies), cover reveals și lista poate continua la nesfârșit. Bineînțeles că acceptăm și propuneri: știm cât de creativi sunt cititorii Storia Books!

Important! Avem dreptul să decidem dacă o carte este sau nu potrivită pentru un anumit ucenic. Unele romane abordează teme sensibile pentru cititorii foarte tineri.

Înainte să completați chestionarul – da, da, știm că muriți de nerăbdare și articolul nu se mai termină – trebuie să vă gândiți cu atenție ce rol vi se potrivește cel mai bine.

Roluri

  1. Zână/Făptură fermecată: citește cărți din toate colecțiile și din toate genurile (YA, MG)
  2. Mizerabil: fuge de fantasy-uri și de serii foarte lungi (YA, MG)
  3. Pirat: fuge de lumea contemporană (YA, MG)
  4. Sirenă: nu vrea să se gândească prea mult la copilărie (YA)
  5. Vrăjitoare: zâmbește malefic când aude de (cărți pentru) copii (MG)
  6. Zeu: nu ratează nicio carte fantasy (YA, MG)
Ai citit cu atenție „Ghidul colaboratorului”? Dacă răspunsul e „da” (sperăm să fie „da”), atunci ai de luat o alegere foarte importantă:(Necesar)
This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Notă din partea lui Jude Duarte:

În cazul în care sunteți interesați de titlurile din colecția Storia Plus, vă rugăm să ne lăsați un mesaj pe colaborari@storiabooks.ro.