„Miză Letală”, de Jennifer Lynn Barnes

Al treilea volum din seria Înzestrații

Miză letală

De Jennifer Lynn Barnes

  • Titlul original: All In
  • 352 pagini, paperback
  • Tradusă de: Bogdan Voiculescu
  • ISBN: 978-630-6525-67-6

Înzestrații trebuie să prindă un criminal în serie care își ucide victimele în cazinouri și să descifreze un cod mult mai complicat decât pare la prima vedere.

58,14 lei 46,51 lei

Trei cazinouri.
Trei cadavre.
Trei zile.

Cassie Hobbes și Înzestrații sunt chemați în Las Vegas să investigheze o serie de crime brutale și derutante: spre deosebire de mulți criminali în serie, acesta își schimbă modul de operare de fiecare dată.

Toate victimele au fost omorâte în public, însă ucigașul nu apare pe camerele de supraveghere, iar fiecare victimă are tatuat pe încheietura mâinii un șir de numere, în care se ascunde un cod. Între timp, Cassie se confruntă cu un mister la fel de periculos și mult mai dureros – după mulți ani, în sfârșit a apărut o pistă în cazul mamei sale.

Pe măsură ce problemele personale și tensiunile dintre membrii echipei cresc, Cassie și Înzestrații își dau seama că șansele sunt împotriva lor și că trebuie să-și pună din nou viețile în pericol pentru rezolvarea celui mai sinistru caz de până acum.

Recenzii editoriale

„N-am fost niciodată atât de captivată de o carte! Seria devine tot mai complexă, iar Miză letală dezvoltă într-un mod fantastic povestea principală, oferindu-ne totodată încă un mister criminal de bun, în timp ce aflăm lucruri noi din trecutul Înzestraților. Dacă sunteți fanii serialului Minți criminale, această serie este de neratat pentru voi!” — The Obsessive Bookseller

„Cred că este cel mai bun volum din serie: acțiune alertă, noi amenințări și un caz întunecat și macabru, care va avea consecințe serioase asupra tuturor celor din echipă, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt.” — Book Reviews and More

Titlu original publicat în 3 noiembrie 2015. Ediția în limba română publicată de editura Storia Books în 12 septembrie 2024.SKU: 00000319