Dave Barry

New York Times l-a numit pe David Barry „cel mai amuzant om din America”. Este foarte posibil ca acest lucru să se fi întâmplat într-o zi în care jurnaliștii n-au avut altceva mai bun de publicat! Este adevărat că articolele pe care le-a scris au fost premiate și au devenit legendare, dar să știți că tot cărțile sale, cu povești distractive și autentice, i-au adus faima de American icon.

Dave Barry Slept Here, de exemplu, este „un fel de” istorie a Americii, iar Dave Barry Does Japan, o contribuție adusă păcii internaționale, în care autorul explică motivele pentru care Japonia nu și-a revenit complet de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial. Nu în ultimul rând, Dave Barry’s Complete Guide to Guys este una dintre cele mai citite cărți din centrele de reabilitare și din închisori.

David a crescut într-o suburbie a New York-ului, a făcut școala la Philadelphia și în prezent trăiește tot într-o suburbie, dar de această dată din Miami. Să știți că nimic din această carte nu a fost scornit de autor. Sau cel puțin așa îi place lui să spună.

Coperta cărții „Cea mai trăsnită excursie cu clasa din ultimul catralion și ceva de ani” de Dave Barry

Prețul inițial a fost: 39,00 lei.Prețul curent este: 31,20 lei.