Pe urmele flăcării, de Hafsah Faizal (fragment în avanpremieră)

În septembrie călătorim în regatul Arawiyei alături de Zafira și Nasir! Inspirată de vechea Arabie, Pe urmele flăcării, primul roman din seria Nisipurile din Arawiya, este un debut palpitant despre revelații, iubire, onoare, învingerea temerilor și despre asumarea propriei identități.

Oamenii trăiau pentru că ea ucidea.
Oamenii mureau pentru că el trăia.

Zafira este Vânătorul, deghizată în bărbat când se aventurează în blestemata pădure Arz pentru a-și hrăni poporul. Nasir este Prințul Morții și îi asasinează pe cei suficient de nebuni ca să-l înfrunte pe autoritarul său tată, sultanul.

Dacă oamenii vor descoperi că Zafira e o fată, realizările ei nu vor mai conta; dacă Nasir va da dovadă de compasiune, tatăl lui îl va pedepsi în cele mai brutale moduri cu putință.

Și Zafira, și Nasir sunt adevărate legende în regatul Arawiyei ― dar niciunul dintre ei nu-și dorește asta.

Războiul stă să izbucnească și ținutul Arz înaintează în fiecare zi, cucerind pământul și absorbindu-l în umbră. Când Zafira pornește în căutarea unui artefact pierdut care să redea magia lumii ei suferinde și să oprească Arzul, Nasir e trimis de sultan într-o misiune asemănătoare: să recupereze artefactul și să-l ucidă pe Vânător. 

Iubirea e pentru copii, a grăit copila.

Moartea e pentru nebuni, a grăit umbra.

Bezna e destinul meu, a rostit băiatul.

Credința e căderea mea, a grăit vulturul.

Suferința e soarta noastră, a zis frumusețea.

Și cu toții se înșelau amarnic.

 

Oamenii trăiau pentru că ea ucidea. Și dacă asta însemna să înfrunte tărâmul Arz chiar și acolo unde soarelui îi era teamă să răsară, atunci așa să fie.

Uneori, într-o zi mai bună, Zafira bint Iskandar se credea mai curajoasă decât soarele însuși. În cea mai mare parte a timpului, nu mai aștepta ca veșnic întunecatul Arz să rămână în urma ei și se înfigea hotărâtă în câmpiile din califatul ei, cu zăpada lor blestemată cu tot.

Azi era una dintre zilele acelea, în ciuda coarnelor pe care le simțea tăioase în palme. S-a eliberat din închisoarea blestemată a pădurii, prefăcându-se că oftatul se datorează unei misiuni îndeplinite, nicidecum unei spaime cuibărite adâns în inima ei. Soarele dimineții a întâmpinat-o sărutându-i obrajii.

Marhaba1 și ție, lașule.

Lumina zilei era mereu palidă în califatul Demenhur, pentru că soarele însuși nu știa ce să facă în privința zăpezii care ar fi trebuit să fie nisip.

Înaintea ochilor ei, marea albă se vălurea moale și neatinsă, oferindu-i un moment de satisfacție în singurătate, chiar dacă degetele de la picioare îi amorțiseră, iar aerul rece o strângea de nas. Căci într-un califat unde exista pericolul ca acțiunile unei femei să se întoarcă împotrivă-i, nu era deloc ușor să te prefaci a fi bărbat. Mai ales când avea rotunjimi, glas și umblet de femeie.

Trăgea după ea carcasa cerbului, lăsând în urmă o urmă de abur și o dâră însângerată în zăpadă. În aer plutea o promisiune. O neclintire bizară a pământului și a copacilor șoptitori.

Nu e nimic. Paranoia avea felul ei de a se insinua exact când și-o dorea mai puțin. O copleșeau emoțiile din cauza nunții care se apropia, asta era tot.

Sukkar a nechezat de lângă parul putrezit de care-l priponise, una cu împrejurimile, în veșmântul lui aproape alb. Cât timp fata i-a legat repede cerbul de șa, armăsarul a rămas cuminte, la fel de dulce ca numele pe care i-l dăduse2.

– Am avut noroc la vânătoare azi, i-a spus ea calului care n-o ajutase cu nimic. Apoi i s-a suit în spinare.

Sukkar n-a reacționat, mulțumindu-se să scruteze depărtarea înspre Arz ca și cum vreun ifrit3 ar fi urmat să sară de undeva și să-l înghită cu totul.

– Ticălosule, a zis Zafira, cu un zâmbet pe buzele amorțite.

Deși erau cu toții niște lași când venea vorba despre pădure — fiecare dintre cele cinci califate care formau Arawiya se temeau de Arz, căci acesta mărginea și acele tărâmuri. Era un blestem pe care-l împărțeau de când pământurilor li se furase magia. Baba4 o învățase pe Zafira că Arz era, în multe feluri, doar o pădure. O învățase cum să se folosească de aceasta în avantajul propriu. O învățase cum să creadă că poate îmblânzi pădurea, deși, în realitate, nu putea. Nimeni nu putea.

Moartea lui o dovedea cu vârf și îndesat.

Zafira l-a cârmit pe Sukkar departe de pădure, spre luminiș, pătrunzând mai adânc în Demenhur. Dar ținutul Arz cerea întotdeauna să-l privești încă o dată. Fata s-a oprit și s-a răsucit.

Pădurea o privea. Respira. Copacii ei scheletici își întindeau degetele noduroase în umbra rotitoare.

Unii spuneau că pădurea devora oameni așa cum vulturii devorau cadavrele. Cu toate acestea Zafira se-ntorcea, zi după zi, vânătoare după vânătoare. Era conștientă că fiecare incursiune putea fi ultima și, deși jurase că nu se teme prea tare, cea mai mare spaimă era să nu cumva să se rătăcească.

Totuși. Undeva, pe dinăuntrul ei, era o vibrație care o făcea să savureze vizitele acestea în miezul întunericului. Ura ținutul Arz. Îl ura atât de mult, încât tânjea după el.

– Ahh, avem timp să ne holbăm la Arz în fiecare zi nenorocită, i-a zis lui Sukkar, cu un tremur în glas. Trebuie să ne-ntoarcem până la nuntă, ori Yasmine o să ne taie capetele.

Nu că lui Sukkar i-ar fi păsat. Zafira a plescăit și l-a mânat înainte. Mușchii încordați ai calului s-au relaxat pe măsură ce distanța dintre ei și Arz creștea.

Asta până când aerul s-a îngreunat de o altă prezență.

Fetei i s-a zbârlit părut de pe ceafă. A aruncat o privire îngrijorată peste umăr. Ținutul Arz se holba la ei, parcă respirând întretăiat. Nu — oricine ar fi fost, se afla aici, în Demenhur, imitând tăcerea aproape la fel de bine ca ea.

Aproape.

Lucrul de care se temea mai tare decât de a se rătăci în Arz era că va fi prinsă de cineva care să dea în vileag că nu era vânător, ci vânătoreasă, o fată de 17 ani ascunsă sub pelerina misterioasă și greoaie a tatălui său, de fiecare dată când ieșea la vânătoare. Atunci va fi abandonată și toate victoriile ei luate în derâdere. Identitatea ei va fi dezvăluită cu răutate.

 

Oamenii mureau pentru că el trăia. Și dacă aceasta era singura cale de a supraviețui, atunci așa să fie.

Acum trei nopți fusese un viscol neobișnuit de puternic în califatul vecin, Demenhur, iar în Sarasin era mai frig din cauza asta. Combinația dintre căldura deșertului și răcoarea ciudată îi zgâlțâia oasele lui Nasir, dar se afla aici, departe de căminul său din Fortăreața Sultanului, mica fâșie de pământ de unde sultanul conducea cele cinci califate ale Arawiyei.

Misiunile în Sarasin îi aduceau lui Nasir un soi pe nostalgie pe care n-o putea înțelege. Deși nu trăise vreodată acolo, era califatul strămoșilor săi, iar asta era și familiar, și bizar în același timp.

Venea aici pentru un singur lucru: crima.


1 Cuvânt în limba arabă care echivalează cu „Bun venit”, „Salutare”. Este format din Mar (Dumnezeu) și haba (iubire). Așadar, Dumnezeu este iubire (n. t.).

2 Sukkar înseamnă „zahăr”, în limba arabă (n. t.).

3 Ifrit – personaj din mitologia arabă, un fel de spirit supranatural (n. t.).

4 Baba – tată, în limba arabă (n. t.).

9 lucruri pe care nu le știai despre Evan Hansen

Anxietatea este o constantă în viața lui Evan Hansen. Îl însoțește zi de zi, noapte de noapte. Îl împiedică să își facă prieteni sau să își împărtășească părerile cu cei din jur. Ridică o barieră la școală, unde devine băiatul invizibil, care întotdeauna mănâncă singur la cantină și nu îndrăznește să îi privească pe ceilalți elevi în ochi, de teama unei respingeri sau a unei glume ce l-ar avea pe el drept țintă. Îi distruge treptat viața, voința de a fi văzut, acceptat, iubit, înțeles și apreciat. Până într-o zi, când o scrisoare rătăcită îl scoate din umbra anonimatului și îl împinge în lumina reflectoarelor.

Povestea lui începe prin trei cuvinte: (Dragă Evan Hansen) și se termină cu cinci (Mai aproape de ceva adevărat). Dar ce se ascunde la mijloc? Cine este băiatul ce se teme să își roage colegii să îi semneze ghipsul? Cine este băiatul care preferă minciuna în locul adevărului?

Secretele vor fi elucidate pe parcurs, dar, dacă ai întrebări/curiozități sau vrei să te întâlnești cu un grup de cititori pasionați, dependenți de dulciuri, lecturi captivante și povești nemuritoare, te așteptăm pe 4 septembrie la o nouă ediție Pop-Up Book Club, unde vom discuta despre Evan Hansen!

Până atunci, dacă încă nu ai citit romanul sau nu știi dacă ar trebui (sau nu) să ai încredere în Evan, știai că…

1. Numele lui complet este Mark Evan Hansen? Inițialele formează cuvântul „meh”, un soi de ridicare din umeri; din păcate, cam la asta se reduce reacția societății când apare Evan. Întotdeauna le spune profesorilor să ignore prenumele Mark: astfel, „meh” devine „eh”, ce presupune căutarea unei aprobări sau a unei confirmări.

2. A fost ucenic de pădurar? A învățat totul despre Ellison Park, despre ecosistemele sale, geografie, resurse naturale, acumulând chiar și câteva noțiuni de istorie, în cazul în care un turist i-ar fi pus o întrebare, dar și pentru propria curiozitate. Apoi, pentru eventuale urgențe, a dobândit câteva cunoștințe de prim-ajutor și s-a pus la curent cu toate legile în vigoare, acționând ca un fel de polițist sub acoperire, asigurându-se că toate regulile sunt respectate și că parcul este un loc primitor și curat, un refugiu idea pentru un tânăr ce evită aproape orice formă de interacțiune socială.

3. Nu știe cum să reacționeze când se întâlnește cu Moartea? Poate că Esther Solar, protagonista romanului O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri, i-ar putea oferi câteva sfaturi. Pentru Evan, oricât de incredibil pare la prima vedere, Moartea este o variabilă necunoscută a vieții. Îi acceptă existența și este conștient de urmări, de durerea și neliniștea ce o însoțește. Știe că este respinsă, detestată sau ignorată, o hoață de suflete și de bucurie, însă nu îi poate percepe influența, nu cât timp este împins într-o rețea vastă de intrigi și minciuni, creată chiar de el din teama de a rosti adevărul.

4. Salivează doar gândindu-se cât de delicios era acel taco coreean cumpărat de la toneta din apropierea parcului? Cine știe… poate că și cel pregătit de mama lui o să fie la fel de bun.

5. Întotdeauna a preferat noaptea în detrimentul zilei? De ce? Pentru că noaptea e OK să stai adăpostit la tine acasă. În timpul zilei, lumea așteaptă să ieși afară și să umbli, să socializezi și să îți împărtășești gândurile. Noaptea îl protejează pe Evan Hansen și este o aliată de nădejde, dar cât timp va trece până va realiza că se află într-o închisoare, iar el este singurul care deține cheia?

6. Nu se supără când cineva îl jignește sau îl ironizează? Jared este un prieten îndepărtat de familie, transformat brusc în aliatul lui Evan după rostirea primei minciuni. Chiar dacă „bunul lui prieten” îl tratează cu dispreț sau superioritate, oferindu-i sfaturi periculoase, cu consecințe grave, Evan nu îl condamnă pentru comportamentul său nepotrivit. Devine parțial dependent de o legătură ce îi intensifică anxietatea: dacă Jared îl trădează sau dacă refuză să îi mai răspundă la mesaje, va pierde o persoană importantă din viața sa, o constantă și, oricât de mult îl doare să recunoască, singurul coleg ce l-a văzut înainte să devină un fenomen viral. Pentru Jared, Evan Hansen nu a fost niciodată băiatul invizibil.

7. S-a încuiat în baie în ziua în care a dat examenul pentru permisul auto? Din punctul lui de vedere, e un miracol că lumea mai ajunge unde se presupune că trebuie să ajungă fără să se rănească sau să-i rănească pe ceilalți, pentru că multe dintre lucrurile oribile care s-ar putea întâmpla (nu le vom înșira, pentru că lista lui Evan este foarte lungă), pot avea loc atunci când te afli la volan.

8. Vorbește rar cu tatăl lui, care acum are o familie nouă, în timp ce mama sa vine târziu de la serviciu și încearcă „să-l repare”. Prin terapie, scrisori și concursuri de creație. Prin sfaturi ce par desprinse din revistele de specialitate, nepotrivite pentru situația în care se află Evan.

9. Este sensibil, emotiv și sufletist. Minciunile au un efect devastator asupra lui, îi fac fizic rău. De ce le rostește? Pentru că a fost prins la cotitură. Pentru că vrea să-i ajute pe ce din jur. Pentru că vrea să înlocuiască amintirile urâte, greu de acceptat, cu povești noi, pline de speranță și de bucurie.

Pentru că este Evan Hansen. Nu „meh”, nici măcar „eh”.
Evan Hansen: băiat invizibil, ucenic de pădurar, fenomen viral, prieten de nădejde și tânăr dependent de scris.

Maria Dumitru, That Dreamer: De ce să vii la Pop-Up Book Club?

Evan Hansen se gândește cu nerăbdare și, trebuie să recunoaștem, cu puțină teamă, la întâlnirea de pe 4 septembrie de la Coftale. O să vorbească în public. O să își împărtășească temerile. O să divulge câteva secrete. Și o să râdă… cum nu a mai făcut-o de foarte mult timp.

Povestea fostului ucenic de pădurar cuprinde scrisori rătăcite, drame de familie, o soră circumspectă, un frate respins de societate și o luptă îndelungată cu anxietatea.

Evan participă pentru prima oară la Pop-Up Book Club și nu știe ce îl așteaptă. Pentru el, dar și pentru cititorii care încă nu îndrăznesc să participe la întâlnirile literare powered by Storia Books, am pregătit un mic ghid și o „mărturisire” de la Alina Munteanu, The Rockstar Reader (sneak peek: dulciuri, voie bună, glume și amintiri neprețuite).

Daaaaaar… mai avem o surpriză pentru voi! Maria Dumitru, That Dreamer (@mariathatdreamer), este și ea „dependentă” de Pop-Up Book Club!

De ce îmi place Pop-Up Book Club? În primul rȃnd, fetele de la editură, împreună cu Irina, sunt minunate, iar cititorii de la fiecare ediție sunt la fel de pasionați ca mine, ceea ce mă face să mă simt excelent.

În al doilea rȃnd, cărțile de la Storia Books nu sunt doar cărți superbe și atȃt; ele reprezintă și pretexte pentru discuții mult mai ample.

De ce merg la aceste cluburi de carte? Pentru că sunt mișto! Pe lȃngă faptul că sunt „mișto”, să te afli într-un loc liniștitor și magic, înconjurat de cărți, cu o cană de cafea sau ceai în față, discutând aprins despre planul lui Cardan, desenele lui Shadow sau personalitatea Theodosiei, cu persoane extraordinare, îți oferă un sentiment de fericire sufletească și, mai presus de toate, plăcerea de a aparține.

Sunt extrem de recunoscătoare pentru faptul că am găsit această comunitate uimitoare și că mă considerați un book clubber devotat. Mulțumesc!

Alina Munteanu, The Rockstar Reader: De ce să vii la Pop-Up Book Club?

Cluburile de carte nu trebuie să fie o provocare sau un motiv de îngrijorare pentru cititori. Știm că prima întâlnire strânge cele mai multe emoții și întrebări. Cu cine am să mă văd la Pop-Up Book Club? Am să mă înțeleg cu ceilalți cititori? Se vor supăra dacă am o părere diferită de a lor? Ce se întâmplă dacă nu am citit cartea pentru club?

Pasul 1: Respiră. Relaxează-te. Cititorii nu sunt ființe supranaturale, chiar dacă își doresc să viziteze Tărâmul Zânelor sau să fie acceptați la Academia Vocans, unde sunt pregătiți în meșteșugul invocării demonilor.

Pasul 2: Citește cartea selectată pentru Pop-Up Book Club din plăcere, niciodată din obligație. Ne plac dezbaterile și vrem să cunoaștem motivele pentru care v-a plăcut (sau nu) o carte. În plus, poți participa la Pop-Up Book Club și dacă nu ai citit cartea (evităm spoilerele).

Pasul 3: Curaj! Interacționează pe Instagram sau pe Facebook cu cititorii care plănuiesc să vină la Pop-Up Book Club. Poate că și lor este de teamă sau nu îndrăznesc să vină singuri la următoarea întâlnire.

Pasul 4: Dulciuri, atmosferă veselă, discuții interesante + descoperă cele mai cozy cafenele din București, potrivite pentru cititorii rătăciți, mereu cu nasul între coperte.

Încă eziți și nu știi dacă să dai join sau interested la event? Alina Munteanu (@rockstar_reader) ne împărtășește cum a devenit „dependentă” de Pop-Up Book Club!

Cuvinte în albastru intens. British Council.

Așa a început povestea aventurilor la Pop-Up Book Club by Storia Books.

Am întârziat. M-am rătăcit și desrătăcit de câteva ori până am ajuns la British. Am mers cu cartea doar pe jumătate citită. Îmi tremurau mâinile de emoție că aveam să cunosc oameni noi. Am făcut pachet frica, am trimis-o acasă și m-am lăsat cuprinsă de entuziasm. Cunoșteam oameni noi, oameni cu care împărtășeam aceeași iubire pentru cărți. De ce să-mi fie frică?

După un an situația se prezintă cam așa: am traversat 8 universuri literare, am vizitat mai multe cafenele și ceainării din București, ne-am super-mega-ultra îndrăgostit de Cardan (ups, spoiler!) și am legat multe prietenii frumoase între noi, iubitorii de carte, booktuberi sau bookstagrameri.

8 cărți minunate pe care le-am devorat, pe unele mai lent, pe altele într-o singură noapte. Am iubit anticariatele alături de Rachel și Henri, l-am căutat pe Shadow, artistul local de graffiti, am îndrăgit cel mai popular webcomic al Elizei, ne-am îndrăgostit de Cardan și Jude, am purtat coroana de cenușă a Theodosiei, am văzut ce înseamnă să treci printr-un episod traumatizant de abuz și am depășit frică după frică alături de doi îndrăgostiți și o pisică neagră. Pe scurt, 8 întâlniri minunate cu persoane minunate și cea mai cool gazdă, Irina.

Eu sunt Alina și am o confesiune de făcut. Sunt dependentă de cărți (evident, nu?) și de discuțiile despre cărți. Dacă și tu ești în aceeași situație, rămâne stabilit: Storia Books ne dă întâlnire la următorul Pop-Up Book Club din septembrie! Ne vedem acolo!